Fibră

Cea mai cunoscută proprietate a fibrelor dietetice este prevenirea constipaţiei.
Fibrele dietetice au şi alte efecte benefice asupra sănătăţii: acestea reduc spre exemplu riscul de diabet sau de boli cardiace.

Ce sunt fibrele dietetice?

FibraFibrele dietetice fac parte dintre alimentele vegetale ce nu pot fi digerate sau absorbite de câtre corpul uman.

Spre deosebire de alţi compuşi alimentari, cum ar fi grăsimile, proteinele sau carbohidraţii, organismul uman nu poate digera fibrele. Astfel, acestea trec prin stomac, intestinul subţire şi intestinul gros aproape intacte, până când sunt eliminate. Am putea crede că fibrele dietetice nu au nici un rol semnificativ pentru organism, însă ele indeplinesc multe funcţii importante în menţinerea sănătăţii.

Fibrele insolubile în apă

Fibrele insolubile în apă ajută la tranzitul alimentelor în sistemul digestiv; acestea măresc şi volumul scaunului.

Aceste proprietăţi pot fi de folos pentru persoanele constipate sau care au un scaun neregulat. Fibrele insolubile în apă pot fi găsite în fâină din grâu integral, tărâţe, nuci şi în componenţa a numeroaselor legume.

Fibrele solubile în apă

Fibrele solubile în apă se dizolvă în apă şi ajung să aibă consistenţa unui gel care poate diminua nivelul colesterolului şi al zahărului din sânge.

Fibrele solubile în apă pot fi găsite în ovâz, mazăre, mere, citrice, morcovi, orz şi psyllium

Daca doriti sa aflati mai multe detalii despre acest subiect, faceti click pe cuvantul cheie: Curăţarea intestinului |Detoxifiere

Ce este Psyllium?

Coaja seminţelor de psyllium este foarte bogată în fibre, îşi poate mări de mai multe ori circumferinţa, ajutând astfel la procesul de curăţare a intestinului gros şi funcţionând ca un burete gelatinos.

Astfel, psyllium absoarbe majoritatea materiilor fecale toxice. Eliberează de asemenea părţi din intestinul gros în care s-au acumulat dejecţii. Datorită acestei eficienţe de excepţie, psyllium este una dintre cele mai populare fibre dietetice, deoarece reduce constipaţia, ajută la pierderea în greutate, detoxifiază şi îmbunătăţeşte per total starea noastră de sănătate.

Fibrele de psyllium sunt foarte folositoare pentru detoxifierea organismului. Consumul lor în mod regulat contribuie la sănătatea tractului intestinal, ajută la acumularea de energie suplimentară în organism şi îmbunătăţeşte absorbţia nutrienţilor. De asemenea, ele elimină disconfortul creat de gaze şi de substanţele toxice depozitate în intestine. Potrivit mai multor studii, consumul ridicat de fibre reduce riscul de cancer de colon.

Avantajele psyllium

Psyllium măreşte greutatea şi volumul scaunului, contribuind la reducerea consistenţei acestuia. Cu cât scaunele sunt mai grele, tranzitul intestinal este mult mai rapid, reducând astfel riscul apariţiei constipaţiei.

Fibrele solubile în apă pot ajuta la scăderea nivelului de colesterol din sânge, prin diminuarea lipoproteinelor cu densitate mica (LDL) sau « colesterolul rău ». Conform unor studii epidemiologice, consumul de psyllium reduce tensiunea, apariţia bolilor inflamatorii şi protejează sănătatea inimii.

Fibrele psyllium pot incetini absorbţia zahărului, proprietate benefică pentru persoanele diabetice, reducând astfel fluctuaţiile zahărului din sânge şi diminuând riscul apariţiei diabetului de tip 2.

Alimentele bogate în fibre pot contribui la scăderea în greutate, pentru că mestecarea lor necesită mai mult timp. Astfel, organismul are mai mult timp la dispoziţie pentru senzaţia de satietate, creierul înregistrând mesajul mai rapid.

Este important de ştiut că psyllium poate genera reacţii alergice, de aceea vă recomandăm consultul unui specialist înainte de a începe să consumaţi aceste fibre.

Cantităţile optime

Institutul de Medicină al Academiei Naţionale de Ştiinţe recomandă ca fiind optime următoarele doze zilnice :

Sub vârsta de 51 de ani, 25 de grame pentru femei şi 38 de grame pentru bărbaţi Peste 51 de ani, 21 de grame pentru femei şi 30 de grame pentru bărbaţi.

Cele mai bune surse pentru fibre

  • Numeroase cereale şi produse din grâu integral
  • Fructele
  • Legumele
  • Fasolea, mazărea şi alte legume
  • Nucile şi seminţele, dar şi psyllium

Suplimentul din fibre Clean Inside pentru curăţare internă conţine 15 tipuri diferite de fibre solubile şi insolubile, 100% naturale, şi de origine vegetală. Suplimentul din fibre dietetice pentru curăţare internă Clean Inside ajută la curăţarea colonului de substanţele toxice acumulate şi previne formarea de noi depozite de materii fecale.

Consumul excesiv de fibre poate fi dăunator?

Cantităţile mari de fibre dietetice pot genera simptome neplăcute.

Alimentele bogate în fibre sunt benefice pentru sănătate, însă consumul excesiv de fibre poate genera flatulenţa neplăcută, umflarea stomacului şi crampe. Pentru a se evita aceste simptome neplăcute, vă recomandăm să creşteţi treptat cantitatea de fibre din dieta. Este foarte important de ştiut că trebuie consumate suficient de multe lichide (apă) concomitent.

Efectele fibrelor dietetice pentru curăţare internă Clean Inside

Suplimentul din fibre dietetice pentru curăţare internă Clean Inside are un efect benefic pentru toată lumea. Este recomandat persoanelor cu carenţe în ceea ce priveşte fibrele naturale. Fibrele pentru curăţare internă Clean Inside vă furnizează cele 8 grame de fibre suplimentare zilnice. Acestea sunt foarte uşor de administrat.

Sursa majoră de fibre din suplimentul din fibre dietetice pentru curăţare internă Clean Inside este format din cojile de psyllium, care nu numai că purifică, dar şi ajută la buna funcţionare a intestinelor, având de asemenea un rol important în scîderea nivelului de colesterol din sânge, datorită efectelor benefice indirecte asupra sănătăţii inimii. De asemenea, acestea contribuie şi la dezvoltarea florei intestinale, la menţinerea şi întărirea sistemului imunitar.