Organism saturat cu toxine

Zi de zi întâlnim o cantitate mare de substanţe chimice şi toxine – în casă, la locul de muncă, iar apoi pătrund toxine în organism din aerul inspirat respectiv prin consumul de alimente, de apă potabilă, medicamente şi produse ale industriei de medicamente.
În zilele de azi a crescut în mod considerabil consumul de stimulente şi sedante, consumul de zahăr-, alimente artificiale- şi băuturi, astfel procesul de dezintoxicare şi curăţarea colonului nu reprezintă un subiect de neglijat.

OrganismA sosit timpul schimbării – trebuie să acordăm atenţie sporită asupra faptului să avem o viaţă în care nu intoxicăm pe noi înşine şi nici mediul nostru înconjurător. Sute de cercetători lucrează de zeci de ani ca să depisteze substanţele poluante în apele, în aer, în alimente şi în sol. Ajunge din ce în ce mai multă substanţă chimică în atmosferă, în ape – şi astfel şi în organismul nostru. Nivelul de poluare al organismului uman a devenit o chestiune, ceea ce în zilele de astăzi trebuie investigată prin metode ştiinţifice. Iar cu acest fapt se află în strânsă legătură şi ansamblul proceselor de dezintoxicare şi curăţarea colonului.

Conform investigaţiilor putem afirma că organismul nu este în stare ca singur să rezolve procesul de dezintoxicare. Astfel toxinele se depun în ţesuturi, în celule (mai ales în celulele adipoase) în sânge şi în alte organe (ficat, creier, colon) – substanţele putându-se acumula în aşa cantităţi încât devin cauzatoare ale unor tulburări în organism şi cauzatoare de îmbolnăviri. Curăţarea colonului şi procesul de dezintoxicare au devenit astfel, fapte legate de existenţă! Nu vă putem furniza imagini despre toxinele care s-au depus în substanţa cerebrală sau în ficat, dar în cazul formaţiunilor de reziduri toxice care apar în colon puteţi accesa imagini aici.