
Folosesc programul Clean Inside de o lună. În sfârșit mă pot duce la toaletă de 2-3 ori pe zi, cei care asemeni mie, au suferit de constipație, știu ce înseamnă acest lucru! Într-adevăr curăță în interior, acum am un ten mai frumos și mi-au trecut furnicăturile și decojările alergice de pe mână, care persistau de luni de zile (am încercat sute de creme și nu m-au ajutat). Mă gândesc că datorită consumului de Slim Tea, noaptea dorm mai bine iar dimneața mă simt mult mai odihnită! Gustul ceaiului este plăcut, cel al băuturii din fibre, mai puțin, dar oricine se poate obișnui cu acesta! Mă bucur că am dat peste produsul Dvs. și nu pot face altceva, decât să recomand tuturor! Mult succes în continuare la toată lumea!
Muntean Daniela
Bucuresti, 04.10.2011